S’y faire este o expresie franceză care înseamnă „a te obișnui cu ceva” sau „a te resemna” în fața unei situații dificile. În cântec, expresia apare în versul „il faudra s’y faire”, sugerând că personajul este forțat să accepte o realitate dureroasă, ceea ce îi conferă o încărcătură emoțională puternică și memorabilă.
„Dodo” folosește forma unui cântec de leagăn pentru a spune ceva îngrozitor. Vocea îi vorbește unui bebeluș și îi cere să tacă atunci când tatăl își lovește mama: „Petit bébé, il faudra se taire” [„Bebelușule, va trebui să taci”]. „Dodo, l’enfant do” [„Nani, copilul meu, dormi”] sună blând, dar este pus lângă lovituri, frică și abuz. Copilul învață că trebuie să suporte totul, fiindcă tatăl are „les plus gros bras” [„cele mai mari brațe”]. Apoi cântecul vorbește și despre un alt bărbat care atinge copilul, iar porunca rămâne aceeași: „Chut, chut” [„Șșș, șșș”]. Contrastul dintre melodia de adormit și lucrurile descrise face textul direct și greu de ignorat.
În partea a doua, familia repetă violența: mama îl înșală pe tată, tatăl o lovește, iar copilului i se spune că este vina lui și că bărbații „nu plâng, ci se bat”, mai ales cu femeile și copiii. Versurile arată cum un copil poate ajunge să creadă că tăcerea și somnul rezolvă totul. Finalul schimbă sensul lui „dormi”: după „încă multe somnuri”, copilul se va odihni abia „într-un timp lung, foarte lung”, iar tatăl nu se va mai ridica. Este un cântec de leagăn care, în loc să protejeze copilul, îl obligă să adoarmă în mijlocul unei case periculoase.