Descalços înseamnă „desculți”, adică fără încălțăminte. În versul „De pés descalços vou à caça”, imaginea sugerează curaj, libertate și o apropiere instinctivă de natură, în timp ce naratorul pornește să-și găsească locul.
În „Monstros”, Jão vorbește despre frica ce începe din copilărie și despre singurătatea care poate exista chiar și atunci când ai oameni în jur. Imaginea monștrilor de sub pat este simplă, dar puternică: „Debaixo da cama os monstros me impedem de dormir” [Monștrii de sub pat mă împiedică să dorm]. Vocea îi tremură, are un nod în gât, iar libertatea pe care și-a dorit-o l-a făcut să se simtă și mai singur. Totuși, el nu fuge la nesfârșit de întuneric. Spune „Eu abraço a escuridão que sempre se fez o meu lar” [Îmbrățișez întunericul care mi-a fost mereu casă], ca și cum ar transforma locul fricii într-un loc pe care îl poate înțelege.
Apoi cântecul devine aproape sălbatic: aleargă cu lupii, dansează în jurul focului și îi privește pe monștri direct în ochi. A fost considerat nebun pentru că voia „ser mais um pouco” [să fie ceva mai mult], dar continuă să meargă înainte și vrea să arate ce nu au apreciat ceilalți la băiatul venit din interiorul țării. Finalul se întoarce spre copilul care încă nu înțelege: durerea este necesară pentru omul care va deveni. E o imagine frumoasă și puțin brutală: monștrii nu dispar, însă el învață să meargă mai departe împreună cu ei.