Kehanet înseamnă „profeție” sau „prevestire”, un cuvânt poetic și mai rar întâlnit în cântece. În versul „Kabullen bu kehaneti” („Acceptă această profeție”), iubirea și întâlnirea celor doi par predestinate, ca și cum povestea lor ar fi fost scrisă dinainte.
În „Öyle Sev” („Iubește așa”), Güliz Ayla urmărește o poveste de dragoste care începe într-un oraș treaz noaptea: imaginea persoanei iubite apare când clară, când neclară, iar trecutul pare plin de întâlniri pe care cei doi nu și le pot explica. Versul „Kimbilir kimler olduk? ve kaç kere karşılaştık” („Cine știe cine am fost și de câte ori ne-am întâlnit?”) aduce ideea de karma, menționată direct în cântec. Cei doi trec de la „Önce iki yabancı” („Mai întâi, doi străini”) la „Sonra iki yalancı” („Apoi, doi mincinoși”), apoi devin doi îndrăgostiți și, în cele din urmă, rămâne unul singur. E o poveste spusă în fragmente, ca o amintire pe care naratoarea o știe pe de rost.
Refrenul schimbă imediat tonul: „Öyle sev, öyle sarıl ki” („Iubește-mă așa, îmbrățișează-mă așa”) cere apropiere fără ocolișuri. „Bırak nezaketi” („Lasă politețea”) sună aproape obraznic, ca și cum gesturile elegante nu mai sunt suficiente. În locul lor, persoana iubită trebuie să accepte „bu kehaneti” („această profeție”) și să arate curajul: „Görelim cesareti” („Să vedem curajul”). Cântecul revine apoi la noaptea în care naratoarea s-a lăsat păcălită de zâmbetul celuilalt, iar ochii lui i-au părut cunoscuți. „Yine de denk geldik işte” („Totuși, uite că ne-am întâlnit”) este partea frumoasă și puțin amară: indiferent câte roluri au avut unul pentru celălalt, drumurile lor s-au intersectat din nou.