Hardnekkig înseamnă „persistent”, „stăruitor” sau „încăpățânat”. Este un cuvânt expresiv și mai puțin obișnuit, format din ideea de „gât tare”, sugerând ceva care nu cedează ușor.
În cântec, dorința de a pleca „ține cu încăpățânare” și nu dispare, în ciuda faptului că naratorul nu înțelege de unde vine. Folosirea lui pentru o emoție face versul memorabil și oferă o nuanță poetică interesantă.
„Omarm” de Bløf este o invitație la apropiere, spusă direct și repetată ca o rugăminte: „Lief, ga dan mee en omarm me” [Iubito, vino cu mine și îmbrățișează-mă]. Naratorul nu știe exact de ce vrea să plece, dar impulsul îl lovește „hard en zuiver” [puternic și limpede] și nu trece. El stă cu mâna întinsă, cerându-i celeilalte persoane să-l însoțească, însă fără să-l ducă undeva anume: „En breng me nergens heen” [Și nu mă duce nicăieri]. Aici, îmbrățișarea pare mai importantă decât destinația.
Versurile se mișcă între instinct și rațiune. „Hoe diep je gaat, heeft met denken niets te maken” [Cât de adânc mergi nu are nimic de-a face cu gânditul] sugerează că această călătorie interioară este condusă de voință, nu de explicații clare. Cererea devine apoi aproape totală și puțin nebunească: „Omarm m'n lijf en leden, omarm m'n waanideeën” [Îmbrățișează-mi trupul și mădularele, îmbrățișează-mi ideile nebune] și „omarm heel mijn verleden” [îmbrățișează-mi tot trecutul]. Iar ultima imagine schimbă direcția: cât de drept stai nu depinde de greutate, ci cel mult de vânt. E un cântec despre a fi primit întreg, cu dorința de plecare, trecutul, ideile ciudate și nesiguranța cuiva care încă își caută echilibrul.