Bellissima înseamnă „foarte frumoasă” sau „splendidă”. Este o formă superlativă a adjectivului „bella” (frumoasă), intensificând sensul.
În contextul cântecului, Annalisa folosește acest cuvânt pentru a-și descrie propria stare și înfățișare într-un moment de vulnerabilitate și așteptare, când se simțea la apogeu, dar a fost părăsită: „Ero bellissima” (Eram foarte frumoasă). Acest cuvânt captează esența emoțională a piesei, combinând mândria cu regretul.
În „Bellissima”, Annalisa ne aruncă într-o scenă de despărțire și atracție care se reaprinde exact când nu trebuie. Cei doi par să se vadă doar în privat: „Insieme solo dentro casa” [Împreună doar în casă], iar ea se întreabă direct „Che senso ha?” [Ce rost are?]. Îl acuză că nu vorbește despre ea cu nimeni și că felul lui de a spune lucrurile nu este corect. Apoi, după mult timp fără să-i scrie, el apare pe neașteptate: „E poi senza avvisare sei qui” [Și apoi, fără să anunți, ești aici]. Replica „Oddio però tu mi piaci” [Doamne, dar îmi placi] spune totul: e iritată, dar încă atrasă.
Refrenul amestecă dorința cu reproșul: „Dove vai, te ne vai” [Unde te duci, pleci], iar „Quella volta non dovevi andare via” [Data aceea nu trebuia să pleci] arată momentul pe care ea îl tot retrăiește. „Ero bellissima” [Eram foarte frumoasă] sună ca o amintire despre seara în care îl aștepta îmbrăcată în Saint Laurent, brand de modă menționat ca semn al unei ținute elegante. În rest, imaginea devine aproape comică și foarte concretă: pune muzică pentru gimnastică, încearcă să nu izbucnească în plâns, se bagă în pat cu pantaloni scurți Adidas și recunoaște „Madonna se mi manchi” [Doamne, cât îmi lipsești]. Tocmai această combinație de cochetărie, nervi și dor face cântecul atât de ușor de ținut minte.