Cauchemars înseamnă „coșmaruri”. Este un cuvânt puternic care evocă imagini intense și emoții puternice, fiind mai puțin comun în cântecele pop obișnuite.
În contextul cântecului, Angèle folosește acest cuvânt pentru a descrie o situație extrem de dificilă și dureroasă: „Ce serait le pire des cauchemars / Tout ça pour une histoire de langue” (Ar fi cel mai rău dintre coșmaruri / Toate astea pentru o problemă de limbă). Aceasta subliniază tensiunile lingvistice din Belgia și cât de profund ar afecta-o o eventuală separare, transformând o problemă politică într-o dramă personală.
În „Bruxelles je t’aime”, Angèle îi scrie orașului ei ca unui prieten de care i-a fost dor. Bruxelles-ul nu are turnurile din New York, Sena sau Beaubourg, iar cerul poate fi gri și ploios timp de luni întregi, dar asta nu îl face mai puțin iubit. Dimpotrivă, după furtună, oamenii ies la bere și petrec. Refrenul spune direct: „Bruxelles, je t’aime” [Bruxelles, te iubesc] și „Tu m’avais manqué” [Mi-ai lipsit]. Numele cartierelor Marolles, Flagey, Saint-Gilles și Laeken fac declarația foarte concretă: nu e vorba despre un oraș imaginar, ci despre locuri familiare, legate de casa ei.
Parisul o cheamă când vrea să se întoarcă acasă, însă Bruxelles rămâne orașul la care se gândește. Versurile devin și o pledoarie pentru identitatea belgiană: dacă țara s-ar despărți din cauza limbii și oamenii ar trebui să aleagă o tabără, pentru ea ar fi „le pire des cauchemars” [cel mai rău coșmar]. Cele mai frumoase amintiri ale ei sunt în franceză și în flamandă. La final, trece chiar în flamandă: „Laat me het zeggen in het Vlaams” [Lasă-mă să o spun în flamandă] și „Dank je Brussel voor m’n naam” [Mulțumesc, Bruxelles, pentru numele meu]. E o declarație de dragoste simplă, puțin ironică și foarte personală: orașul nu trebuie să fie primul la toate ca să fie „t’es la plus belle” [ești cea mai frumoasă].