Полнеба se traduce literal ca "jumătate de cer". Este un cuvânt compus, poetic și evocator, care nu este des întâlnit în limbajul cotidian.
În contextul cântecului, versul "В полнеба гроза" (O furtună pe jumătate de cer) creează o imagine puternică și dramatică. Sugerează o amenințare iminentă sau o stare de tensiune care acoperă o parte semnificativă a orizontului, dar nu totul, lăsând loc și pentru speranță sau incertitudine. Această utilizare metaforică a cuvântului îl face memorabil și intrigant.
În „Снег” („Zăpadă”), Zemfira construiește o scenă aproape cinematografică, dar foarte simplă: două persoane se caută, se văd și se aud, deși între ele pare să existe distanță. Una aleargă spre cealaltă „Я вижу тебя” [Te văd] și „Слышу тебя” [Te aud], iar imaginea „Бежишь ко мне по крышам” [Alergi spre mine pe acoperișuri] face întâlnirea să pară grăbită și puțin ireală. Persoana care vine se teme „опоздать” [să nu întârzie], în timp ce „В полнеба гроза” [o furtună acoperă jumătate de cer] aduce o amenințare în fundal.
Versurile au și un aer de așteptare: „Отдай мне своё сердце” [Dă-mi inima ta], apoi „Садись, и будем ждать” [Așază-te, și vom aștepta]. Ce anume așteaptă? Răspunsul revine ca un refren: „Когда снег начнётся” [Când va începe zăpada]. Zăpada devine momentul în care cei doi pot sta împreună, își pot spune secretele și pot lămuri unde să se caute: „Скажи мне свои тайны” [Spune-mi secretele tale] și „И где тебя искать” [Și unde să te caut]. Replica „Полжизни назад” [Cu jumătate de viață în urmă] adaugă timp și dorință de recuperare, fără să explice exact ce s-a pierdut. Tocmai această lipsă de explicații face cântecul atât de sugestiv: vezi acoperișuri, furtună, zăpadă și două voci care încearcă să se regăsească.