Épris înseamnă „îndrăgostit” sau „captivat”. Este un cuvânt elegant și poetic, mai puțin comun decât „amoureux”, care adaugă o notă de rafinament versurilor.
În contextul cântecului, Parisul este descris ca fiind „épris de sa vieille cité” (îndrăgostit de vechiul său oraș) și cerul Parisului este „épris de notre île Saint Louis” (îndrăgostit de insula noastră Saint Louis). Această personificare a orașului și a cerului, care sunt profund îndrăgostite, creează o imagine romantică și memorabilă, specifică atmosferei pariziene.
„Sous le ciel de Paris” („Sub cerul Parisului”) este o plimbare cântată prin oraș, unde iubirea și muzica apar la fiecare colț. O melodie „se înalță” din inima unui băiat, iar îndrăgostiții merg împreună și își clădesc fericirea pe ritmul ei. Sub podul Bercy stau un filosof, doi muzicieni și câțiva curioși, apoi apar „des gens par milliers” („oameni cu miile”), care cântă până seara imnul unui popor îndrăgostit de orașul său vechi. „Paname” este un nume familiar pentru Paris, iar versul „Tout peut arriver” („Orice se poate întâmpla”) aduce exact doza potrivită de surpriză.
Cântecul îi dă cerului personalitate, ca și cum ar fi un parizian gelos. Lângă Notre-Dame poate mocni o dramă, dar soarele de vară, acordeonul unui barcagiu și speranța care înflorește schimbă repede atmosfera. Cerul este îndrăgostit de Île Saint-Louis de douăzeci de secole: când insula îi zâmbește, își pune „habit bleu” („haina albastră”), iar când plouă, este nefericit. Dacă devine gelos pe milioanele de îndrăgostiți ai Parisului, tună, apoi își cere iertare oferind un curcubeu. Yves Montand, artist asociat Franței și Italiei, cântă astfel un Paris în care podurile, piețele, râul, iubirea și vremea fac parte din aceeași poveste.