Below, you will find the lyrics for Până Îmbătrânim by Olivia Addams.
Uite niște cuvinte pe foi
Nu știu dacă te-aduc înapoi
Dar e tot ce-mi doresc pentru noi pentru noi
Uite tot ce-am trăit într-o stea
E albastră ca inima mea
Când ți-e dor poți să mă chemi prin ea
Și să mă ții în brațe așa cum mi-ai promis
Când două inimi bat pentru același vis
Mai stai puțin
Mai stai să ne iubim
Și nu-mi ajunge doar c-avem același cer
Nu îmi ajunge dorul nu e prea mult ce-ți cer
Mai stai puțin
Mai vreau să ne iubim
Știi nu e ușor
Să te-aștept nu e drept
Tu ești golul din piept
Și nu e corect
Să mă înveți să iub sc și să pleci
Și nu-mi ajunge doar c-avem ac lași cer
Nu îmi ajunge dorul nu e prea mult ce-ți cer
Mai stai puțin
Mai vreau să ne iubim
Până îmbătrânim
Uite niște amintiri care dor
Ne-am pierdut poate mult prea ușor
Timpul zboară nor după nor
Cerul nostru e dulce amărui
Dar ce simțim nu se întâmplă oricui
Dacă vii spune-mi că o să rămâi
Și să mă ții în brațe așa cum mi-ai promis
Când două inimi bat pentru același vis
Mai stai puțin
Mai stai să ne iubim
Și nu-mi ajunge doar c-avem același cer
Nu îmi ajunge dorul nu e prea mult ce-ți cer
Mai stai puțin
Mai vreau să ne iubim
Știi nu e ușor
Să te-aștept nu e drept
Tu ești golul din piept
Și nu e corect
Să mă înveți să iubesc și să pleci
Și nu-mi ajunge doar c-avem același cer
Nu îmi ajunge dorul nu e prea mult ce-ți cer
Mai stai puțin
Mai vreau să ne iubim
Până îmbătrânim
Până îmbătrânim
Până îmbătrânim