Ce-ar fi dacă lacrimile băieților ar fi la fel de vizibile ca o ploaie tropicală? În „Boys Don't Cry”, Robert Smith (artistul din spatele trupei The Cure, de data aceasta imaginat ca solist din Singapore) vorbește despre un tip care a stricat totul într-o relație și acum joacă rolul clovnului ca să-și mascheze durerea. De fiecare dată când ar vrea să-și ceară scuze, să spună „Te iubesc” sau să implore o a doua șansă, își pune masca zâmbetului și repetă refrenul: „boys don’t cry”.
Melodia e un dans între regret și orgoliu, evidențiind presiunea socială ce le spune bărbaților să fie de piatră. Eroul nostru știe că a împins limitele prea departe, că a luat iubirea de bună, iar acum, când ea a plecat, își ascunde lacrimile în spatele unei glume. Prin contrastul dintre ritmul energic și versurile triste, piesa ne amintește că vulnerabilitatea nu are gen și că uneori cel mai curajos gest este să recunoști: „Da, plâng”.