„Elizabeth Taylor” este o confesiune plină de sclipici, dar și de vulnerabilitate. Taylor Swift împrumută imaginea legendarăi actrițe pentru a vorbi despre propriul ei carusel de faimă: hoteluri de lux, diamante Cartier, cine la Musso & Frank, priveliștea de vis din Portofino. Totul pare perfect, însă în spatele blitzurilor artista își pune mereu aceeași întrebare: este dragostea asta pentru totdeauna? Ea a fost „number one” pe scenele lumii, dar nu a găsit încă „numărul doi” care să rămână lângă ea atunci când luminile se sting.
Refrenul devine un strigăt jucăuș și melancolic: „nu pot să mă distrez dacă nu te am pe tine”. Versurile contrastează opulența – „white diamonds”, hoteluri iconice din New York și Hollywood – cu teama de a fi doar „la fel de hot ca ultimul hit”. În final, piesa împletește dorința de iubire autentică și eternă cu autoironia specifică lui Taylor, promițând că, dacă relația s-ar rupe, ar „plânge cu lacrimi violet”, așa cum erau celebrii ochi ai lui Elizabeth Taylor – o imagine dramatică, dar plină de farmecul cinematografic pe care îl iubim.