În Fool's Gold, naratorul se compară cu o cioră pe un fir și cu o barcă legănată de valuri – mereu atras de sclipirea unei persoane carismatice. El știe că ea e doar o „stea trecătoare”, un miraj care își „activează farmecul” pentru oricine. Chiar și așa, își asumă fascinația, acceptă să fie „folosit” și se întoarce iar și iar la acea strălucire falsă, la fel cum cineva ar confunda pirita cu aur adevărat.
Refrenul dezvăluie paradoxul: eroul e conștient că dragostea nu e autentică, dar nu regretă „aurul nebunilor” care l-a făcut să plutească. Piesa vorbește, în esență, despre tentația de a urmări iluzii strălucitoare chiar și atunci când știm că nu vor dura. Este o confesiune sinceră despre fragilitate, despre plăcerea riscului și despre acel moment în care emoția cântărește mai mult decât rațiunea.