Strandkorb este un fotoliu special, acoperit și împletit, întâlnit pe plajele din nordul Germaniei. Cuvântul este memorabil deoarece combină Strand („plajă”) cu Korb („coș”), formând un termen specific culturii germane de la malul mării.
În cântec, naratorul își amintește de un Strandkorb la Marea Baltică și de persoana iubită în brațele sale, ceea ce creează o imagine intimă și nostalgică.
În „Nicht So Schnell”, Max Giesinger imaginează un om rămas pe loc după plecarea cuiva. El spune: „Weiß nicht wie lang ich hier schon stehe” [Nu știu de cât timp stau aici], iar timpul pare să se fi stricat: zilele devin mai scurte, persoana iubită nu se întoarce, iar el nu își mai face planuri pentru viitor. Totuși, păstrează ușa întredeschisă: „Ich warte für den Fall der Fälle” [Aștept, în caz că se întâmplă ceva], poate că celălalt se răzgândește. E o așteptare încăpățânată, puțin tristă și chiar un pic absurdă, fiindcă el știe că își pierde timpul, dar continuă să creadă că persoana ar putea apărea dacă pleacă pentru scurt timp.
Imaginea centrală este foarte clară: „Mein Herz liegt auf Eis” [Inima mea stă pe gheață]. Inima încă bate, dansează, râde și trăiește, doar că „nur nicht so schnell” [numai că nu la fel de repede]. Amintirea primăverii petrecute împreună, într-un „Strandkorb an der Ostsee” [un fotoliu de plajă de la Marea Baltică], cu persoana iubită în brațe, face așteptarea și mai concretă. În final, gheața nu se mai topește, iar inima încetinește tot mai mult. Titlul, „Nicht So Schnell” [Nu atât de repede], descrie perfect acest fel de a continua: viața merge înainte, dar fără energia de odinioară.