Kiviä Lyrics in Romanian by Marco Hietala

Luunmurskaaja se traduce literal prin "zdrobitorul de oase". Este un cuvânt compus, puternic și evocator, care nu este des întâlnit în cântece.

În contextul acestei melodii, "Luunmurskaaja armoton" (zdrobitorul de oase nemilos) este o metaforă pentru o forță distructivă, implacabilă, probabil referindu-se la soartă, timp sau chiar la o entitate mitică. Alegerea acestui cuvânt creează o imagine vie și dramatică, perfectă pentru a stârni curiozitatea.

Piesa „Kiviä” (Pietre) a lui Marco Hietala ne poartă într-o călătorie metaforică, plină de imagini puternice despre pietre și impactul lor. Versurile încep cu o descriere a unei „fețe fără chip, vrăjitoare a condamnării” („Kasvoton, noita tuomion”) și a unui cerc de stânci, unde naratorul era cândva fără griji. Dar, din cauza cuvintelor, a ajuns să aibă „pietre în fiere” („sain kivet sappaisiin”), iar cu „o piatră pe limbă, cântecul nu a mai mers așa” („Kivi kielellä, ei laulu mennytkään niin”). Această imagine sugerează greutatea cuvintelor nespuse sau a amărăciunii care împiedică exprimarea liberă.

Cântecul continuă cu imagini cosmice, vorbind despre „gloanțe ale spațiului” („Vain luodit avaruuden”) și cum „pietrișul a lăsat aerul să iasă din costume” („Sora ilmat päästi puvustain”), lăsându-l pe narator să plutească în gol și să se lovească de pereții munților. Refrenul, un strigăt energic, „Hoi! Kivet suuren taivaan! Hoi! Kivet maahan hautaan! Hoi! Kivet kaiken saavat! Hoi! Tähtien matkaajat!” (Hoi! Pietrele cerului mare! Hoi! Pietrele în mormântul pământului! Hoi! Pietrele primesc totul! Hoi! Călătorii stelelor!), subliniază omniprezența și puterea pietrelor, de la cele cerești la cele care ne îngroapă. Versurile vorbesc și despre pietrele care se crapă sub pământ, mușcând ca niște colți, și despre cum granitul poate fi făcut să strălucească, chiar și cu „fețe frumoase sub piatră”. Piesa se încheie cu imaginea unei piramide ca „acasă pentru morți” („Pyramidi on koti kuolleiden”), un mesaj scris pe „flancul bolovanilor” („Viesti kirjattu kylkeen lohkareiden”), și avertismentul că „femeile și comorile rămân sub avalanșă” („Alle vyöryn jää vaimot, aarteetkin”), într-o „vacanță în grădinile de piatră”. Este o meditație profundă asupra permanenței, a judecății și a ciclicității vieții și a morții, toate prin prisma simbolismului pietrelor.