În Love, Love, Love, cântărețul francez James Blunt se joacă cu un paradox: refuză declarativ iubirea chiar în timp ce recunoaște, pe furiș, cât de dureros este acest refuz. Versurile lui ne arată un narator care încearcă să își construiască un scut împotriva suferinței sentimentale: el neagă sentimentele, își promite aventuri pasagere și îi îndeamnă pe ceilalți să îl uite. Cu toate acestea, repetiția obsesivă a cuvântului „love” trădează faptul că exact de acea dragoste încearcă să fugă.
Piesa devine astfel o confesiune despre autoapărare emoțională, teama de intimitate și minciunile „binevoitoare” pe care le spunem când credem că așa îi protejăm pe ceilalți – sau pe noi înșine. Blunt transformă durerea într-o melodie energică și memorabilă, invitându-ne să reflectăm la cât de ușor este să spui „nu te iubesc”, dar cât de greu este să și crezi acest lucru.