„I Can’t” este ca o scrisoare sonoră de la cineva care se luptă cu propriii demoni și, tocmai de aceea, nu mai are energie să fie colacul de salvare al altcuiva. Reba McEntire descrie un moment de criză: în oase îi tună, în suflet îi fulgeră, iar lacrimile au obosit să mai curgă. Mesajul ei este sincer și răscolitor: „Nu pot să-ți întind o mână acum, sunt prea ocupată să-mi construiesc propriul pod”. Imaginează-ți un râu învolburat; de pe un mal strigă cineva după ajutor, dar tu abia reușești să stai la suprafață și să-ți ridici propriul colac.
Cântecul devine astfel un imn al autoconservării și al eliberării reciproce: „Lasă ancora, lasă lanțul, înoată spre țărm!” Artista spune: uneori, cel mai curajos gest de iubire este să recunoști că nu mai poți salva pe nimeni până nu te salvezi pe tine. Până ce ploaia se potolește și găsește „higher ground”, ea își ia rămas-bun, îndeamnă la detasare și deschide drumul spre asumarea propriei vieți. Emoționant, dar optimist, „I Can’t” ne amintește că vulnerabilitatea și granițele sănătoase pot fi un pas esențial spre vindecare.