„First Time” de Hozier este o declarație despre felul în care iubirea poate să șteargă trecutul și să rescrie identitatea. Artistul pornește de la un detaliu aparent simplu – sunetul propriului nume – și îl transformă într-un simbol al rușinii, al neliniștii interioare. Însă, după primul sărut, protagonistul „bea” din Râul Lethe (râul uitării în mitologia greacă) și își abandonează vechile traume. Metafora continuă cu Liffey, fluviul care traversează Dublinul natal al lui Hozier, pentru a ancora povestea în realitate. În doar câteva versuri, artistul împletește mitologia, geografia și muzica („quick new music”) ca să arate că o simplă vorbă tandră – „baby” – poate să vindece ce părea de nevindecat.
Refrenul repetat „some part of me must have died / some part of me came alive” scoate în evidență dualitatea iubirii: moare o versiune veche a eului, dar se naște una nouă, mai luminoasă. Imaginea florii sădite de mamă, care crește în întuneric și apoi înflorește spectaculos chiar înainte să fie smulsă, ilustrează că viața e scurtă, imprevizibilă, însă încărcată de culoare și sens. În final, piesa întreabă „When was the last time?”, sugerând că această transformare nu se petrece o singură dată, ci revine cu fiecare gest de afecțiune. „First Time” nu este doar o baladă despre dragoste la prima vedere, ci o meditație vibrantă asupra renașterii personale prin conexiunea cu altcineva.