Aggrovigliare înseamnă 'a încurca' sau 'a înnoda'. Este un verb interesant care descrie o acțiune de a face ceva complicat sau dezordonat, adesea referindu-se la fire sau cabluri.
În contextul versurilor,
„Menomale che c’è il mare” înseamnă „Noroc că există marea”, iar în cântec marea devine locul unde gândurile grele pot pleca. Între a ține la cineva și a-l suporta există o diferență mare, iar ideile și oamenii nu se potrivesc întotdeauna. Totuși, marea „porta ogni pensiero a mischiarsi con il cielo” [duce fiecare gând să se amestece cu cerul], până când acesta „non torna mai più” [nu se mai întoarce niciodată]. Imaginea este simplă și frumoasă: stai lângă mare, privești înainte, iar lucrurile încâlcite din minte se îndepărtează odată cu apa.
Cântecul devine apoi o invitație directă: „Basta che ti metti qui con me” [E suficient să stai aici cu mine]. În fundal se aud pescarii care fluieră, iar refrenul repetă „E tu canta” [Iar tu cântă], ca și cum un „la-la-la” ar putea face problemele să se rezolve „in un attimo” [într-o clipă]. Versurile descriu și un prieten adevărat: cine te cunoaște, îți știe punctele slabe, dar nu le folosește împotriva ta; când te scufunzi la prova [în partea din față a bărcii], se echilibrează la poppa [în partea din spate] ca să te țină la suprafață. Este o imagine marină, puțin comică și foarte caldă despre sprijinul care nu cere să fii identic cu celălalt.