The Path ne invită să pășim în culisele vieții unei tinere superstar, născută „în anul OxyContin-ului” și „crescută în iarba înaltă”. Lorde, artista din Noua Zeelandă, descrie cu imagini vii cum succesul devreme aduce mai degrabă flash-uri de cameră, brațe în ghips la gale mondene și manechine care dansează lângă morminte de faraoni, decât visul roz la care visa adolescenta milionară. Această lume extravagante pare un peisaj stârnit de vânt pe o insulă pustie, unde anotimpurile se ceartă între ele, iar telefonul sună doar ca să ceară și mai mult din tine.
În refren, artista refuză eticheta de salvatoare: „Dacă vrei pe cineva să-ți ia durerea… nu sunt eu.” Ea ne amintește că toți suntem puțin stricați și triști, iar visele de altădată par pierdute. Totuși, nu există disperare totală. Speranța, simbolizată de soare, rămâne ghidul comun: „Să sperăm că soarele ne va arăta calea.” Piesa devine astfel o confesiune lucidă despre presiunea celebrității și despre nevoia universală de lumină interioară, invitându-ne să căutăm propriul drum în loc să așteptăm un miracol extern.