La revedere, Lon don (don)
La revedere, Lon don (don)
La revedere, Lon don (don)
_____
Am văzut în minte luminile feribotului prin ceață
_____
Mi-am păstrat calmul și am dus în spate greutatea rupturii
_____
Îl strângeam mai tare de fiecare dată când se îndepărta
_____
Mi s-a crăpat coloana cărându-ne pe deal
_____
Udată până la piele, oasele obosite au prins frigul
_____
Am încetat să-l mai fac să râdă, am renunțat să-i mai sparg seiful
_____
Și mă gândeam: câtă tristețe credeai c-am în mine, câtă credeai c-am în mine?
_____
N-am ales să fiu outsider-ul tău
_____
Eu am fondat clubul despre care ea a auzit numai lucruri grozave
_____
Am lăsat tot ce știam, tu m-ai lăsat în casa de lângă Heath
_____
Am oprit resuscitarea, oricum n-are rost
_____
Spiritul plecase, nu ne-am fi trezit niciodată
_____
Și mă enervează la culme că m-ai lăsat să-ți dau toată tinerețea aia pe gratis
Atât de mult timp, Londra
_____
Și tu zici că am părăsit corabia, dar eu mă scufundam odată cu ea
_____
Prinderea mea cu pumnii încleștați, de moarte, se ținea strâns de resentimentul tău tăcut
_____
Iar prietenii mei ziceau că nu e ok să-ți fie frică
_____
În fiecare zi a unei iubiri, fiecare respirație se simte ca aerul cel mai rar
_____
Când nu ești sigură că el vrea să fie acolo
_____
Deci câtă tristețe credeai c-am în mine, câtă credeai c-am în mine?
_____
Cât de jos credeai c-aș coborî înainte să mă autodistrug?
_____
Înainte să trebuiască să plec și să fiu liberă?
_____
Ai jurat că mă iubești, dar unde erau indiciile?
_____
Am murit pe altar așteptând dovada
_____
Ne-ai sacrificat zeilor zilelor tale cele mai triste
_____
Și abia îmi revine culoarea în obraji
_____
Sunt al naibii de furioasă fiindcă am iubit locul ăsta