Duminică, stând pe veranda ta din spate
Și-am apărut cu câteva acorduri
M-ai lăsat să te distrez
Cu povești pe care le exagerez
Despre care știi că nu sunt adevărate
Și tu stai acolo și împletești margarete
Iar eu arunc o grenadă
Și-ți spun cum simt eu de fapt pentru tine
Trimit cărți poștale direct din inimă
Cu dragoste pe post de ștampilă, iar apoi
Știi că mă faci să simt că
Suntem din nou prinși ca niște puști în curtea școlii
Și nu pot să țin asta doar pentru mine
N-aș putea s-o scriu mai clar
Îți trimit o carte poștală
Nu-mi pasă cine vede ce-am zis
Nici dacă lumea toată află ce-mi trece prin cap
Am fugărit soarele până a scăpat
Pe o bicicletă făcută de taică-tu
Apoi ne-am așezat pe balansoarul tău
Tu, cu o floare în păr
Dar apoi vine mereu luni
Și-i trist, că nu pot să te văd acum
Vreau să știi că ești mereu în mintea mea
Trimit cărți poștale direct din inimă
Cu dragoste pe post de ștampilă, iar apoi
Știi că mă faci să simt că
Suntem din nou prinși ca niște puști în curtea școlii
Și nu pot să țin asta doar pentru mine
N-aș putea s-o scriu mai clar
Îți trimit o carte poștală
Nu-mi pasă cine vede ce-am zis
Nici dacă lumea toată află ce-mi trece prin cap
Știi, uneori e greu să văd
Sau să spun cuvintele care mă chinuie
Dar înăuntru știu exact ce simt
Lucrurile pe care nu pot să le spun cu voce tare
O să găsesc un loc să le scriu
Sper că, la final, vor ajunge la tine
Trimit cărți poștale direct din inimă
Cu dragoste pe post de ștampilă, iar apoi
Știi că mă faci să simt că
Suntem din nou prinși ca niște puști în curtea școlii
Și nu pot să țin asta doar pentru mine
N-aș putea s-o scriu mai clar
Îți trimit o carte poștală
Nu-mi pasă cine vede ce-am zis
Nici dacă lumea toată află ce-mi trece prin cap
Toate lucrurile pe care vreau să le
Toate lucrurile pe care vreau să le