Ăla de pe colț sunt eu, ascultând Wu la Walkman
Luminile de neon se reflectă în apă, oglindind orașul în care sunt pierdut
Tot eu sunt ăla de pe colț, care într-o zi avea să plece
Pentru un vis pe care nu-l aveam, în care într-o zi aveam să cred
Ciudat cum același loc de care am fugit e
Același loc la care mă gândesc ori de câte ori am ocazia
E inevitabil, fiindcă oriunde mă duc
Aud ecourile a o mie de țipete
Când mă pun să dorm
E o gaură neagră adânc în mine
Care-mi amintește că mi-am pierdut coloana vertebrală
Mi-am pierdut coloana vertebrală
Vin dintr-un loc unde niciodată, nu ne arătăm deschis emoțiile
Ne înecăm amarul în sticle fără fund
Și le lăsăm să plutească în ocean
Vin dintr-un loc unde niciodată, nu facem diferențe între oameni
Unii generalizează, dar în general eu
Încă credeam că suntem tratați ca egali
Tatăl meu, mama mea, sora mea, fratele meu
Prietenii și familia mea sunt acolo
Speranța și banii mei, inocența mea într-un fel
Aproape am pierdut totul aici
Chiar unde m-am format, e chiar unde voi fi găsit mort
Străzile sunt coloana mea vertebrală până când
Aud ecourile a o mie de țipete
Când mă pun să dorm
E o gaură neagră adânc în mine
Îmi amintește că mi-am pierdut coloana vertebrală
Mi-am pierdut coloana vertebrală
Nu sunt singur, eu sunt focul care arde
Nu în oraș, ci în suburbii
Un râu ce moare de sete, sunt un reverend ce minte în biserică
O fisură în tipar, un miracol ce așteaptă să se întâmple
O promisiune niciodată ținută
Unul din momentele pe care nu le uiți niciodată
Sunt acel sentiment dinăuntru pe care-l știm toți dar nu-l putem descrie
Eu sunt sângele vărsat, dar încă sunt îndrăgostit
Undeva în Stockholm, dar nu sunt singur
Nu trebuie să mă descurc singur, în sfârșit sunt acasă
Aud ecourile a o mie de țipete
Când mă pun să dorm
E o gaură neagră adânc în mine
Îmi amintește că mi-am pierdut coloana vertebrală
Mi-am pierdut coloana vertebrală