Nota zece că nici măcar n-ai încercat
Ce drăguț că ne binecuvântezi cu lipsa ta de efort
Îți suntem recunoscători și ciudat de liniștiți
Ne bagi sub vraja ta?
Căci nu-ne putem lua ochii
De la combinația ta de tricou cu cravată
Ei bine, pe mai târziu, inovatorule
Unii vor să te sărute, alții să-ți tragă un șut
Nu există plasă prin care să nu te poți strecura
Sau cel puțin asta e impresia pe care o am
Fiindcă ești alunecos și ud
Iar ea încă nu știe, dar e a ta
O s-o auzi spunând «Folosește-mă»
Îmi imaginez că e servit pe tavă
Frecvența ta de rendez-vous
Înseamnă că n-o să-ți fie niciodată frică
Să-i lași să aștepte puțin
Mă îndoiesc că e stilul tău
Să nu iei ce ți-ai pus în minte
Ești furtuna neașteptată
Calm, stăpân pe tine și autoritar
Nota zece că nici măcar n-ai încercat
Îi lași pe ceilalți fără replică
Cu interpretările și glumele tale
Pariez că-s sute de tipi
Care au plâns fiindcă le-ai furat
Căci nu-ne putem lua ochii
De la combinația ta de tricou cu cravată
Ei bine, pe mai târziu, inovatorule