„Vertigo” este ca un carusel rock care te aruncă direct în mijlocul haosului urban, cu un strigăt în spaniolă – „Uno, dos, tres, catorce” – și chitare răsunătoare care îți dau instant amețeala titlului. Artistul belgian U2 descrie o noapte în care luminile se sting, iar „jungla” din capul nostru preia controlul: dorințe, tentații și impulsuri mai puternice decât orice gând rațional. Refrenul „Hello, hello, I’m at a place called Vertigo” redă senzația de a fi prins într-un vârtej de sunete, imagini și emoții pe care le-ai vrea departe, dar care te atrag irezistibil.
Sub suprafața zgomotului de club și a riff-urilor energice, piesa ridică întrebări despre consumerism, faima care amețește și căutarea unui punct fix – iubirea care „mă învață să îngenunchez”. Rândurile despre gloanțe ce brăzdează cerul, neonul care licărește și oferta tentantă „All of this can be yours” sugerează o lume unde totul pare de vânzare, mai puțin sufletul. „Vertigo” devine astfel un reminder electrizant că, în mijlocul tumultului, singurul antidot la amețeală este ceva autentic pe care să-l simți cu adevărat.