Pe picioare vărgate ca bomboanele
Lin prin umbra amurgului
Tiptil, pe lângă ferestrele morților fericiți
Căutând victima ce tremură în pat
Căutând frica în bezna ce se-adună
O mișcare în colțul camerei
Și nu pot face nimic
Când îmi dau seama cu groază
Că Spidermanul mă ia de cină
Râde încet, clătinând din cap
Se apropie tiptil, mai aproape de capătul patului
Și mai lin ca umbra și mai iute ca muștele
Brațele lui mă cuprind și limba lui e-n ochii mei
Stai, fii calm, taci acum, scumpul meu băiat
Nu te zbate așa sau te voi iubi și mai mult
Căci e mult prea târziu să scapi sau să aprinzi lumina
Spidermanul te ia de cină deseară
Și simt cum sunt mâncat
De mii de milioane de găuri blănoase ce tremură
Și știu că dimineața
Mă voi trezi în frigul tremurând
Și Spidermanul e mereu