While My Guitar Gently Weeps transformă chitara lui George Harrison într-un personaj care suspină discret atunci când privește lumea. Versurile descriu o scenă aparent banală – o podea ce trebuie măturată, un spectator care își așteaptă rândul în culise – dar sub aceste imagini simple pulsează o tristețe profundă: iubirea din oameni „doarme”, iar societatea a reușit să ne cumpere și să ne vândă emoțiile. Chitara, martor mut, plânge pentru tot potențialul irosit.
În timp ce „lumea continuă să se învârtă”, cântecul devine un apel la trezire. Fiecare greșeală aduce o lecție, iar dragostea trebuie „desfășurată” și eliberată din controlul celor care ne-au abătut de la drumul nostru. Naratorul privește spectacolul vieții din umbră, îmbătrânind, însă mesajul rămâne luminos: îndrăznește să-ți lași inima să cânte înainte ca propria ta chitară să plângă la fel de tandru.