M-am trezit la uşa ta
Exact ca de atâtea ori înainte
Nu-s sigur cum am ajuns aici
Toate drumurile m-au adus încoace
Îmi imaginez că eşti acasă
Şi-ţi deschizi ochii în ai mei
Şi totul se simte mai bine
Iar chiar sub ochii tăi
Fără trecut, fără vreun motiv
E ultima dată când te rog asta
Pune-mi numele pe primul loc în lista ta
E ultima dată când te-ntreb de ce
Îmi frângi inima într-o clipă, clipă, clipă
Te trezeşti la uşa mea
Exact ca de atâtea ori înainte
Porţi cea mai bună scuză a ta
Dar eram acolo când te-am văzut plecând
Şi de câte ori te-am lăsat să intri
Dispari, apoi când revii
Când, chiar sub ochii tăi
E ultima dată când te rog asta
Pune-mi numele pe primul loc în lista ta
E ultima dată când te-ntreb de ce
Îmi frângi inima într-o clipă, clipă, clipă
E ultima dată când îmi spui că greşesc
E ultima dată când zic că ai fost tu de la început
E ultima dată când te las să intri pe uşa mea
E ultima dată, nu te mai rănesc
E ultima dată când te rog asta
Pune-mi numele pe primul loc în lista ta
E ultima dată când te-ntreb de ce
Îmi frângi inima într-o clipă