„Peter” este scrisoarea nostalgică a lui Taylor Swift către un Peter Pan modern, un prieten-iubit din copilărie care i-a promis că „se va face mare” și o va căuta din nou. În versuri pline de jocuri de cuvinte și imagini ca dintr-un cufăr cu amintiri (dulapuri de cedru, „Lost Boys”, zeița sincronului), artista își mărturisește dorul și frustrarea față de promisiunile „adânci cât oceanele, dar niciodată de ținut”. Ea retrăiește inocența de atunci, dar simte totodată că timpul a fost mai blând cu el decât cu ea.
Pe măsură ce piesa avansează, lumina din fereastra ei se stinge simbolic: fantezia are „termen de valabilitate”, iar lampionul speranței se consumă odată cu vârsta de 25 de ani a lui Peter. Melodia devine astfel o meditație despre cum creșterea transformă jurămintele din copilărie, despre acceptarea inevitabilului și despre adevărul că dragostea nu se pierde, ci capătă perspectivă. În final, „Peter” ne învață că uneori cel mai curajos lucru este să închizi cartea și să lași poveștile să rămână exact asta: povești.