„loml” – prescurtarea jucăuș-amară de la love of my life – este o poveste despre cum o iubire care pare destinată să rămână în legende se poate transforma într-un foc de paie plin de fum și cenușă. Taylor Swift ne invită să dansăm un vals al nostalgiei: două suflete se reîntâlnesc, repetă aceleași „pași” ai pasiunii și cos amintiri strălucitoare peste golurile unei despărțiri anterioare. Însă sub costumele elegante și promisiunile rostite „de un milion de ori” se ascund tablouri false, un „con man” sentimental și o inimă fluturată ca o schemă rapidă de îmbogățire afectivă. Tot ce părea legendar se dovedește doar momentan, iar cimitirul devine metafora timpului irosit cu relații „încă vii, dar niciodată îngropate de tot”.
În a doua jumătate a piesei, tonul se schimbă de la extaz la autopsie emoțională. Versurile radiografiază un partener cameleonic – când „low-down boy”, când „stand-up guy”, când „sfânt” – iar naratoarea își dă seama că a fost dusă de „vântul destinului” direct într-un iad personal. Tablourile în alb-negru, „plot twist-urile” de cinema și fantomele care dansează pe terasă arată cum romantismul s-a degradat în spectacol de umbre. Refrenul final, „you’re the loss of my life”, transformă titlul din love în loss, subliniind dureros că uneori dragostea ne lasă nu cu amintiri nemuritoare, ci cu o lecție despre iluzii, focuri puse intenționat și curajul de a lăsa cenușa să se așeze.