Eram în casa mea nouă, așezând visări
_____
Peticind crăpătura din perete
_____
Trec pe lângă ea și uit ce spuneam
_____
Pentru că acolo eram când am primit apelul
_____
Când zboară prima piatră, ei țipă
_____
Pe străzi e o revoltă furioasă
_____
Când strigă «Ardeți-o pe târfă», urlă
_____
Când adevărul iese la iveală, e liniște
_____
Așa că au ucis-o prima pe Cassandra, căci se temea de ce-i mai rău
_____
Și încercase să avertizeze orașul
_____
Așa că mi-au umplut celula cu șerpi, îmi pare rău s-o spun
_____
Eram în turnul meu, țesând coșmaruri
_____
Răsucind toate zâmbetele în mârâituri
_____
Ei spun: «Ce nu te omoară te face mai conștient»
_____
Ce se-ntâmplă dacă asta devine cine ești?
_____
Așa că au ucis-o prima pe Cassandra, căci se temea de ce-i mai rău
_____
Și încercase să avertizeze orașul
_____
Așa că mi-au dat foc vieții, îmi pare rău s-o spun
_____
Mă crezi acum?
_____
Știau, știau, știau tot timpul
_____
Că descoperisem ceva
_____
Familia, lăcomia pură, corul creștin
_____
Sângele e gros, dar nu ca fluturașul de plată
_____
Pariez că n-au rostit vreo rugă pentru sufletul meu
_____
Ține minte ce spun, eu am zis-o prima
_____
Într-un avertisment de dimineață, n-a auzit nimeni
_____
Am cârpit crăpătura din perete
_____
Trec pe lângă ea și uit ce spuneam
_____
Pentru că acolo eram când am pierdut totul
_____
Așa că au ucis-o prima pe Cassandra, căci se temea de ce-i mai rău
_____
Și încercase să avertizeze orașul
_____
Așa că mi-au umplut celula cu șerpi, îmi pare rău s-o spun
_____
Mă crezi acum?
_____
Sângele e gros, dar nu ca fluturașul de plată
_____
Pariez că n-au rostit vreo rugă pentru sufletul meu
_____
Ține minte ce spun, eu am zis-o prima
_____
Într-un avertisment de dimineață, n-a auzit nimeni
_____
Nimeni n-a auzit, nici măcar un cuvânt
_____
Când zboară prima piatră, ei țipă
_____
Pe străzi e o revoltă furioasă
_____
Când strigă «Ardeți-o pe târfă», urlă
_____
Când adevărul iese la iveală, e liniște