Atlantis se referă la legendara insulă sau oraș pierdut, menționat pentru prima dată de Platon. Este un cuvânt care evocă mister, grandoare și, cel mai adesea, o cădere tragică sau o dispariție.
În contextul cântecului, „Atlantis” este folosit ca o metaforă puternică pentru o relație care, deși a fost construită cu efort („We built this town on shaky ground”), este acum pe cale să se prăbușească („I can't save us, my Atlantis, we fall”). Este o comparație poetică a unei iubiri pierdute cu un mit antic.
„Atlantis” de Seafret folosește metafora puternică a orașului mitic pierdut, Atlantida, pentru a descrie o relație care se scufundă. La fel cum legendara Atlantida a fost construită pe un teren instabil și s-a prăbușit în mare, relația din cântec a fost construită pe o „fundație șubredă” (shaky ground). Versurile exprimă un sentiment de neputință și tristețe, realizând că, oricât de mult ar încerca, nu își pot salva dragostea, la fel cum nimeni nu a putut salva Atlantida.
Cântecul vorbește despre durerea cauzată de cuvinte spuse la nervi, cuvinte care nu mai pot fi luate înapoi și care au pecetluit soarta relației. Există un ciclu dureros de a construi ceva frumos doar pentru a-l vedea distrus, așa cum sugerează versul „l-am construit pentru a-l dărâma” (we built it up to pull it down). Este o baladă melancolică despre acceptarea faptului că unele lucruri, oricât de prețioase ar fi, sunt sortite eșecului.