Iubire, unde naiba e soțul meu
Și de ce îi ia atât să mă găsească
Unde naiba e iubitul meu
Se dă la alta
Spune-i, dacă-l vezi, iubire
Dacă-l vezi, zi-i să strige după mine
De ce acest bărbat frumos
Așteaptă să îmbătrânesc
De ce îmi testează deja răbdarea
Mi-e teamă doar că își ia timp
Cu alte femei care nu-s eu
În timp ce eu triez cereri
Stai să pun eu mâna pe el
Pentru cât m-a tot făcut să aștept
Plină de așteptare, rugându-mă Domnului
Să mi-l aducă în brațele mele iubitoare
Și, în ciuda frustrărilor mele
Trebuie să mă dorească pe deplin
Cum tânjește inima mea după el
E departe? E bine oare?
Omul ăsta mă pune la încercare
Ajută-mă, ajută-mă, Doamne
Iubire, unde naiba e soțul meu
Și de ce îi ia atât să mă găsească
Unde naiba e iubitul meu
Se dă la alta
Spune-i, dacă-l vezi, iubire
Dacă-l vezi, zi-i să strige după mine
Fac acrobații solitare
Îmi deschid rochia la 2 dimineața
Și m-am săturat să trăiesc așa
El trebuie să fie pe undeva pregătindu-se
Încercând să-și aranjeze cravata
Uh-huh, uh-huh alo, aici e nevasta ta
Așteaptă să-ți pun inima pe jar
O să dau și eu volumul la maxim
Pentru cât urmează să te iubesc
Să te grăbească, să te aducă
Iubire, intenționez să te zoresc
Trebuie să mă dorească pe deplin
Cum tânjește inima mea după el
E departe? E bine oare?
Omul ăsta mă pune la încercare
Ajută-mă, ajută-mă, Doamne
Iubire, unde naiba e soțul meu
Și de ce îi ia atât să mă găsească
Unde naiba e iubitul meu
Se dă la alta
Spune-i, dacă-l vezi, iubire
Dacă-l vezi, zi-i să strige după mine
Tuh tuh tuh tuh Spune-i că sunt mm
Zi-i că sunt mm cu mm mm mm
Zi-i că-s blândă, zi-i că am 1,65
Zi-i că am ochi căprui
Că, dacă nu mă găsește acum
O să mor singură, așa că poate
Să se grăbească până aici, domnule
Îl vreau vreau vreau vreau vreau
Aș vrea un inel cu diamant
Pe degetul meu de mireasă
Aș vrea un diamant mare și strălucitor
Și să tot vorbesc despre el
Că aș fi putut să mă îndoiesc vreodată
Până la moarte, da, da, da, eu
E și el hotărât, hotărât, hotărât?
Omul ăsta mă pune la încercare
Ajută-mă, ajută-mă, ajută-mă, Doamne
Iubire, unde naiba e soțul meu
Și de ce îi ia atât să mă găsească
Unde naiba e iubitul meu
Se dă la alta
Spune-i că bunica mea a zis-o
Aș vrea un inel cu diamant pe degetul de mireasă
Aș vrea să fie mare și strălucitor
Diamant diamant diamant (da), diamant (da), diamant (da)