Păi nori gri înfășurau orașul ca un elastic
Mașinile stăteau ca niște jucării din plastic taiwanez
Băiatul râdea de ciudatul ce dansa-n ploaie
În timp ce spălătoriile curățau haine, tocurile înalte rodeau degete
Bălțile stropeau cete de ciori din stația de autobuz
Îmbrăcați în costume și-n ghete, păi toți arată la fel
M-am dus la cafenea să-i găsesc pe toți
Băieții pierduți în cărți și viniluri ce sfârâiau
Și-am scrijelit o poezie deasupra pisoarului, care spunea
Nu plânge pentru cei pierduți
Ia ce-ți trebuie și dă ce ți se dă
Viața-i pentru cei vii, așa că trăiește-o
Altfel, mai bine ai fi mort
În timp ce seara scotea luna din pachetul ei
Stelele străluceau ca nasturii de pe haina unui bătrân
Ne trebuia un cui, dar am bătut o piuneză pân' a căzut de pe perete
Cât porumbeii ciuguleau trenuri, scânteile zburau ca avioanele
Ploaia arăta curcubeele din petele de ulei
Și toți aveam iPhone-uri noi, dar nimeni n-avea pe cine suna
Și-am coborât poticnindu-mă spre burta orașului
Unde văduva își duce amintirile să le înece încet
Cu o mână spre cer și cu o ceață-n priviri, a spus
Nu plânge pentru cei pierduți
Ia ce-ți trebuie și dă ce ți se dă
Viața-i pentru cei vii, așa că trăiește-o
Altfel, mai bine ai fi mort
Păi m-am săturat de orașul ăsta, de bâjbâiala asta oarbă
Îți iau visele și ți le bagă la păstrare
Poți să le primești înapoi, fiule
Când ți-ai plătit ipoteca și datoriile
La naiba cu locul ăsta, o voi lua pe drumul meu
O să scot degetul mare și-o să merg anevoie pe șosea
Într-o zi, cineva trebuie să meargă și pe drumul meu spre casă
Pân' atunci îmi voi face patul dintr-o mașină abandonată
Cu o saltea de frunze și-o pătură de stele
Și-mi voi coase cuvintele în inimă cu ac și ață
Nu plânge pentru cei pierduți
Ia ce-ți trebuie și dă ce ți se dă
Știi, viața-i pentru cei vii, așa că trăiește-o
Altfel, mai bine ai fi mort
Nu plânge pentru cei pierduți
Ia ce-ți trebuie și dă ce ți se dă
Viața-i pentru cei vii, așa că trăiește-o
Altfel, mai bine ai fi mort