Lacy este portretul unei fascinații care alunecă rapid spre invidie și durere. Olivia Rodrigo descrie o figură aparent perfectă, cu piele „ca un foietaj pufos” și ochi „albi ca margaretele”, care o captivează și, în același timp, o face să se simtă mică și nesigură. Versurile transmit senzația de obsesie: protagonist-a observă fiecare detaliu, se compară necontenit și simte că persoana admirată îi invadează toate gândurile. Complimentele, în loc să mângâie, devin „gloanțe pe piele”, amplificându-i disconfortul interior.
Piesa explorează conflictele emoționale dintre admirație și autodevalorizare. Rodrigo surprinde cum dragostea plină de respect se poate transforma în gelozie acerbă, iar dorința de a fi ca „îngerul” Lacy se răstoarnă în auto-ură: „I just loathe you lately, and I despise my jealous eyes”. „Lacy” este, în esență, o confesiune sinceră despre lupta cu propriile complexe și despre cum, uneori, idealizarea altcuiva ne poate otrăvi liniștea sufletească.