Mă trezesc să te sărut și nu-i nimeni acolo
Mirosul parfumului tău încă plutește în aer
Ieri am crezut că ți-am văzut umbra alergând în jur
E ciudat cum lucrurile nu se schimbă niciodată în orașul ăsta vechi
Și vreau să-ți spun tot
Vorbele pe care n-am apucat să le zic prima dată
Și-mi amintesc tot
De când eram copii și ne jucam în bâlciul ăsta
Aș vrea să fiu acum acolo cu tine
Dacă toată lumea ar privi, tot aș dansa cu tine
Aș străbate autostrăzi și drumuri lăturalnice ca să fiu cu tine
Din nou și din nou, singurul adevăr
Totul se întoarce la tine
Am văzut că te-ai combinat cu cineva nou
În pubul unde ne-am cunoscut, el te ține în brațe
Și vreau să-ți spun tot
Vorbele pe care n-am apucat să le zic prima dată
Și-mi amintesc tot
De când eram copii și ne jucam în bâlciul ăsta
Aș vrea să fiu acum acolo cu tine
Că dacă toată lumea ar privi, tot aș dansa cu tine
Aș străbate autostrăzi și drumuri lăturalnice ca să fiu cu tine
Din nou și din nou, singurul adevăr
Totul se întoarce la tine
Încă mă faci să tremur când intri în cameră
Fluturii ăia prind viață când sunt lângă tine
Din nou și din nou, singurul adevăr
Totul se întoarce la tine
Și știu că e greșit
Că nu pot merge mai departe
Dar e ceva la tine