Ce-ar fi să privești inima ca pe o mașină de spălat? În „Washing Machine Heart”, artista japoneză Mitski își compară sufletul cu un tambur care acceptă pantofi murdari, zgomote puternice și dorințe nerostite. Versurile ei transmit un amestec de vulnerabilitate și dor de afecțiune: ea își scoate rujul obișnuit, își închide ochii și așteaptă un sărut care întârzie să vină. Între timp, simte că este folosită drept substitut pentru altcineva – „Știu cine pretinzi că sunt” – și totuși continuă să întrebe, ca un refren obsesiv: „De ce nu eu?”.
Cântecul explorează tema iubirii neîmpărtășite, pusă alături de imaginea trepidantă a unei mașini de spălat care acceptă orice mizerie și continuă să se învârtă. Prin această metaforă domestică, Mitski transformă rutina zilnică într-o confesiune emoțională: acceptă durerea, o curăță, o clătește, iar apoi pornește din nou ciclul. „Do mi ti” sună aproape copilăresc, dar accentuează contrastul dintre inocență și rănirea repetată. Rezultatul este o piesă care te prinde într-o buclă hipnotică și te provoacă să te întrebi: cât de des îți lași propria inimă să fie „mașina de spălat” a altcuiva?