Urmează tunelul până în portal
Pune-ți toate poverile la odihnă
Bea din fântână, apa sfântă a morții
Privește cum ești pus la încercare
Îi fac să intre în panică, e satanic
Felul în care îmi îndoi corpul
Da, poți să privești dar nu poți atinge
Prins într-o ceață, hipnotizat
Deschide-ți perspectiva și vei găsi, încetează căutarea
Ochii pe trofeu, credeai că cireașa va fi
Mai bună decât plăcinta, îți place așa, așa, așa
Mă ții de parcă alergi spre coapsele mele, prea repede, prea repede
Vedere tunelată și după aceea mă anulezi
Caprifoi și carne proaspătă
Dar sunt mai mult de-atât, mai mult de-atât
Te joci de-a familia ca să mă distragi
Dar nu te pricepi la actorie
E clar ce urmărești
Și eu sunt mai mult de-atât, mai mult de-atât
Și eu sunt mai mult de-atât, mai mult de-atât
Ei tot aleargă după asta, degeaba, nu-l vor avea niciodată
Îi fac să se rostogolească pe dealul urcat, nu-mi pare rău
Ți-am văzut trucul ieșind din mânecă și sunt sigură
Fredonezi un cântec în care nu cred
Ochii pe trofeu, credeai că cireașa va fi
Mai bună decât plăcinta, îți place așa, așa, așa
Mă ții de parcă alergi spre coapsele mele, prea repede, prea repede
Vedere tunelată și după aceea mă anulezi
Caprifoi și carne proaspătă
Dar sunt mai mult de-atât, mai mult de-atât
Te joci de-a familia ca să mă distragi
Dar nu te pricepi la actorie
E clar ce urmărești
Și eu sunt mai mult de-atât, mai mult de-atât
Și eu sunt mai mult de-atât, mai mult de-atât
Pe cuvânt, mai bine mor
Decât să fiu acul din ochiul tău
Arată-mi cât de departe merge obsesia
Putea fi mai mult, acum n-o să aflăm niciodată