„Cry Baby” ne invită în universul unui personaj care, deşi este luat peste picior pentru sensibilitatea ei, refuză să-şi închidă stropii de emoţie. Versurile lui Melanie Martinez descriu o fată ale cărei lacrimi curg ca un „robinet” imposibil de oprit; inima ei este prea mare pentru corpul ei şi, tocmai de aceea, emoţiile ies la suprafaţă „unde toată lumea poate vedea”. Melodia transformă insulta „plângăcioaso” într-un titlu de glorie: Cry Baby îşi asumă vulnerabilitatea, râde printre lacrimi şi demonstrează că empatia nu este o slăbiciune, ci un super-putere care ne face unici.
În a doua parte, naratoarea recunoaşte că se vede pe sine în Cry Baby – aceeaşi „baterie de lacrimi” îi pulsează în ochi. Mesajul devine astfel unul de solidaritate: suntem mai mulţi decât credem care simţim „prea mult” şi nu ar trebui să ne ruşinăm de asta. În loc să ne reprimăm sentimentele, piesa ne încurajează să le „lăsăm să se înece” pe podea, eliberându-ne de etichetele impuse de ceilalţi. „Cry Baby” este, în esenţă, un imn al acceptării de sine: plânsul devine formă de rezistenţă, iar lacrimile – un limbaj prin care ne regăsim identitatea.