**„3AM” surprinde un moment pe cât de banal, pe atât de intens: ora 3 dimineața, când grijile par mai apăsătoare, iar ploaia devine coloana sonoră a singurătății. Povestitorul îi ține companie unei femei fragile, prinsă între temeri existențiale și speranța că „ploaia va spăla totul”. Versurile alternează între replicile ei – „Baby, e 3 AM, trebuie să fiu singură” – și observațiile lui pline de duioșie, dezvăluind o relație în care tandrețea încearcă să acopere golurile lăsate de frică.
Dincolo de conversația nocturnă, piesa vorbește despre cum ne agățăm de mici ritualuri (o pelerină de ploaie, un preș de ușă) pentru a ține piept nesiguranței. Ceasul blocat la ora 3 simbolizează stagnarea emoțională, însă refrenul repetat este și un reminder că nu suntem cu adevărat singuri atunci când cineva ne ascultă. „3AM” îmbină melancolia cu un optimism discret, sugerând că, dacă reușim să așteptăm până se oprește ploaia, vom vedea lucrurile mai clar.