Ți-amintești cum priveam în sus
Spre vârfurile de pe orizont
Mi-ai spus că dacă-mi înfrunt temerile
N-aveai nicio îndoială că pot să le urc
N-am dorit nimic mai mult
Singurul pe care l-am tot așteptat
Așa că ține-ți respirația și închide ochii
Noaptea e rece, dar soarele va răsări
Numărăm până la lumină
Doar așteptăm ziua de mâine
Aproape am ajuns, e aproape timpul
Toată viața mea, doar așteptând
Mai e doar una, așteptând ziua de mâine
Doar așteptăm ziua de mâine
Frica se strecoară pe la spate
În timp ce drumul ăsta se termină în sfârșit
Nu pot găsi ordine în mintea mea
Dar zgomotul ăsta dinăuntru e atât de asurzitor
N-am dorit nimic mai mult
Singurul pe care l-am tot așteptat
Așa că ține-ți respirația și închide ochii
Noaptea e rece, dar soarele va răsări
Numărăm până la lumină
Doar așteptăm ziua de mâine
Aproape am ajuns, e aproape timpul
Toată viața mea, doar așteptând
Mai e doar una, așteptând ziua de mâine
Mai e doar una, așteptând ziua de mâine