Plastic Doll ne deschide ușa unui magazin de jucării imaginar, unde Lady Gaga, artista originară din Italia, refuză să fie expusă pe raft ca o păpușă perfectă din plastic. Versurile scot în evidență felul în care societatea și industria divertismentului încearcă să o ambaleze într-un ideal „tehnologic”: păr blond impecabil, buze roșii ca cireșele, microcip inclus. Prin întrebarea repetitivă „Am I pl-plastic?”, Gaga ironizează presiunea de a fi mereu „de vânzare”, gata de joacă, însă doar după regulile altora.
Când proclamă „I'm no toy for a real boy”, artista își revendică umanitatea și vulnerabilitatea, denunțând obiectificarea, standardele imposibile de frumusețe și consumerismul care transformă oamenii în produse. Refrenul energic și cuvintele „Don't play with me, it just hurts me” transmit un mesaj clar: sub ambalajul strălucitor se află o persoană reală, iar tratarea ei ca pe o piesă de colecție provoacă suferință. Piesa este, așadar, un manifest pop plin de umor autoironic, dar și o invitație la empatie și respect față de identitatea autentică a fiecăruia.