Fata de aur îmbrăcată în gheață, cu inima la fel de întunecată ca noaptea
_____
M-ai făcut să-mi sting lumina, nu mai
_____
Chiar cred că ți-am înghițit minciunile
_____
Am făcut orice ca să te păstrez
_____
M-ai ținut agățat în cârligul tău, nu mai
_____
Pe undeva pe drum mi-am pierdut mințile
_____
A trebuit să merg o sută de mii de mile
_____
Nu mi-e frică să dau foc la tot
_____
Nu mai cad, voi fi propria mea brichetă
Nimic nu mă poate arde acum
Voi fi propria mea brichetă
_____
Simt o scânteie în mine, n-am nevoie să fiu salvat
_____
Fiindcă sunt al meu, sunt propria mea brichetă
_____
M-am săturat de un milion de încercări să mă lupt cu semnele
_____
Și când toți încercau să-mi spună
_____
Trebuia să știu că era timpul să mă eliberez
_____
Frâiele tale ce mă țineau la mila ta
Le voi arde până la pământ
_____
Nu mai, nu mai, aprinde focul
_____
Pe undeva pe drum mi-am pierdut mințile
_____
A trebuit să merg o sută de mii de mile
_____
Nu mi-e frică să dau foc la tot
_____
Nu mai cad, voi fi propria mea brichetă
_____
Nimic nu mă poate arde acum
Voi fi propria mea brichetă
_____
Simt o scânteie în mine, n-am nevoie să fiu salvat
_____
Fiindcă sunt al meu, sunt propria mea brichetă
_____
Și mi-am dat jos bijuteriile
_____
Aș vrea ca nimic din asta să nu fie adevărat
_____
Dar crește și un foc, da
Nimic nu mă poate arde acum
Voi fi propria mea brichetă
_____
Simt o scânteie în mine, n-am nevoie să fiu salvat
_____
Fiindcă sunt al meu, sunt propria mea brichetă
_____
Nimic nu mă poate arde
_____
Sunt al meu, sunt propria mea brichetă