LEARN LYRICS

Atunci m-am trezit îndrăgostit
M-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
În ultima vreme tot pierd nopţile
Încă o dezamăgire şi m-am săturat
Umbre pe tavan, ele nu se ceartă
Dar eu tot mă cert de dragul scandalului
Dau tot ce pot acum, te simt cum întinzi mâna
Nu vreau să fiu ăla mereu pe margine
M-ai găsit vraişte
M-ai găsit fără noroc, pierdut de tot
Dar apoi m-am trezit îndrăgostit
Când alergam după senzaţii tari
Ai venit şi mi-ai salvat viaţa
M-ai ridicat
Slavă Domnului, m-am trezit îndrăgostit
Cu tine
Credeam că sunt pierdut, dar m-am trezit îndrăgostit
Cu tine
Credeam că sunt pierdut, dar m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
Uneori zilele negre încearcă să mă găsească
Dar atunci mă sprijin pe tine
Orice-ar fi, necazurile rămân în urmă
Fiindcă dragostea ta mă va duce mai departe
Nimic nu mă poate doborî, te simt cum întinzi mâna
Mă tragi înapoi când sunt pe punctul să cad
M-ai găsit vraişte
M-ai găsit fără noroc, pierdut de tot
Dar apoi m-am trezit îndrăgostit
Când alergam după senzaţii tari
Ai venit şi mi-ai salvat viaţa
M-ai ridicat
Slavă Domnului, m-am trezit îndrăgostit
Cu tine
Credeam că sunt pierdut, dar m-am trezit îndrăgostit
Cu tine
Credeam că sunt pierdut, dar m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
Atunci m-am trezit îndrăgostit
M-ai găsit vraişte
M-ai găsit fără noroc, pierdut de tot
Dar apoi m-am trezit îndrăgostit
Când alergam după senzaţii tari
Ai venit şi mi-ai salvat viaţa
M-ai ridicat
Slavă Domnului, m-am trezit îndrăgostit
Cu tine
Credeam că sunt pierdut, dar m-am trezit îndrăgostit
Cu tine
Credeam că sunt pierdut, dar m-am trezit îndrăgostit