Noaptea, îi aud vorbind
Cea mai rece poveste spusă vreodată
Undeva, departe pe drumul ăsta
Și-a pierdut sufletul pentru o femeie atât de fără inimă
Cum poți fi atât de fără inimă?
Cum poți fi atât de fără inimă?
Rece ca vântul de iarnă când adie, yo
Doar nu uita că totuși cu mine vorbești
Știi că trebuie să ai grijă cum vorbești cu mine, yo
Adică, după toate prin câte-am trecut
Adică, după toate în care ne-am băgat
Hei, yo, știu niște chestii pe care nu mi le-ai spus
Hei, yo, am făcut și eu chestii, dar ăla-i vechiul eu
Și acum vrei să te răzbuni și o să-mi arăți tu mie
Așa că umbli de colo-colo de parcă nu mă cunoști
Ai un prieten nou, păi eu am tovarăși
Dar la final, tot e așa de singuratic
Noaptea, îi aud vorbind
Cea mai rece poveste spusă vreodată
Undeva, departe pe drumul ăsta
Și-a pierdut sufletul pentru o femeie atât de fără inimă
Cum poți fi atât de fără inimă?
Cum poți fi atât de fără inimă?
Cum poți fi așa de Dr. Evil
Scoți la iveală o parte din mine pe care n-o cunosc
Am decis că n-o să mai vorbim, deci
De ce stăm la trei dimineața la telefon?
De ce e atât de supărată pe mine?
Frate, nu știu, e când caldă, când rece
Nu mă opresc, n-o să-mi stric cheful
'Că deja știu cum merge treaba asta
Fugi și le spui prietenilor tăi că mă părăsești
Ei spun că nu văd ce vezi tu la mine
Aștepți câteva luni și-apoi o să vezi
N-o să găsești pe nimeni mai bun ca mine
Noaptea, îi aud vorbind
Cea mai rece poveste spusă vreodată
Undeva, departe pe drumul ăsta
Și-a pierdut sufletul pentru o femeie atât de fără inimă
Cum poți fi atât de fără inimă?
Cum poți fi atât de fără inimă?
Vorbe, vorbe, vorbe, vorbe
Iubito, hai s-o încheiem
Ei nu știu prin ce-am trecut noi
Ei nu știu care-i treaba cu noi
Așa că eu am altele de văzut
Și tu o să continui să mă urăști
Și o să fim doar dușmani
Știu că nu-ți vine să crezi
Că pot să las lucrurile aiurea
Și tu nu poți s-o repari
O s-o tai în seara asta
Noaptea, îi aud vorbind
Cea mai rece poveste spusă vreodată
Undeva, departe pe drumul ăsta
Și-a pierdut sufletul pentru o femeie atât de fără inimă
Cum poți fi atât de fără inimă?
Cum poți fi atât de fără inimă?