Sânge în apele stâncoase
Ascunde-ți fiii și fiicele
Mai bine ține-ți capul în mișcare
Dansezi cu diavolul în persoană
Crezi că ești mai bun ca ei
Crezi că-s cu adevărat prietenii tăi
Dar când se apropie finalul
Ești fix ca ei
Așa că las-o baltă, las-o baltă
Asta-i felul cum merge treaba
Mai întâi ești înăuntru, apoi ești afară
Ești fierbinte, apoi ești rece
Ești o lumină în întuneric
Doar așteaptă și-ai să vezi
Că înoți printre rechini
Vine să te ia, ia
Te îneci, vezi dublu
Nu-i lăsa să-ți vadă luptele
Profită de bunătatea ta
Te taie felii egale
Se hrănesc cu fricile tale
Crezi că ești mai bun ca ei
Crezi că-s cu adevărat prietenii tăi
Dar când se apropie finalul
Ești fix ca ei
Așa că las-o baltă, las-o baltă
Asta-i felul cum merge treaba
Mai întâi ești înăuntru, apoi ești afară
Ești fierbinte, apoi ești rece
Ești o lumină în întuneric
Doar așteaptă și-ai să vezi
Că înoți printre rechini
Îmi pompează sângele, vine să te ia, ia, nu mă crede pe cuvânt
Îmi pompează sângele, vine să te ia, ia, nu mă crede pe cuvânt
De fiecare dată când inima-mi bate, simt rețeta
Mă întreb dacă ziua mea o să dea vina pe entropie
Sângele-mi pompează, văd sfârșitul chiar în fața mea
Nu mă crede pe cuvânt, aș putea fi orice, orice
Sângele-mi pompează, sângele-mi pompează