Harry Styles, artist britanic cunoscut pentru vocea sa caldă și versurile introspective, ne invită în „Two Ghosts” într-o călătorie melancolică prin ruinele unei iubiri trecute. Versurile descriu doi foști îndrăgostiți care, deși poartă aceleași buze roșii, ochi albaștri și tricouri albe ca în vremea fericită, nu mai simt aceleași emoții. Ei se plimbă prin amintiri ca niște fantome, încercând să-și amintească „cum e să ai un puls”, adică acea vibrație vie a unei relații autentice.
Imaginea luminii de la frigider care albesc camera, sau a lunii care dansează peste profilul celui iubit, scoate la iveală un contrast dulce-amar: lucrurile familiare au rămas, dar conexiunea a dispărut. Piesa devine astfel un imn al schimbării inevitabile: „We’re not who we used to be” se repetă ca un refren-adevăr. „Two Ghosts” îi face pe ascultători să conștientizeze că, uneori, chiar dacă exteriorul pare neschimbat, interiorul evoluează, iar dragostea se transformă în nostalgie. În doar câteva minute, Harry reușește să surprindă delicatețea dintre dor și acceptare, lăsându-ne cu întrebarea: cât de des rătăcim și noi prin trecut ca două fantome?