„Falling” este momentul în care Harry Styles își deschide jurnalul inimii și ne lasă să citim paginile cele mai dureroase. Versurile îl surprind singur în pat, cu o ceașcă de cafea goală și cu prea multe gânduri plimbându-se prin minte; despărțirea proaspătă îl face să se întrebe constant „Ce sunt eu acum?”. Fiecare refren este un val de autocritică și dor, în care vinovăția (alcoolul, cuvintele aruncate la nervi) se împletește cu spaima de a nu mai fi iubit.
În spatele ritmului melancolic găsim un puzzle de emoții ușor de recunoscut: nesiguranță („Dacă sunt cineva pe care nu-l mai vrei?”), regret („Nu pot despacheta bagajul pe care l-ai lăsat”) și frica de uitare („Am sentimentul că nu vei mai avea nevoie de mine niciodată”). Mențiunea cafenelei Beachwood adaugă un detaliu real, ca o fotografie a ultimului lor moment împreună. În esență, piesa vorbește despre căderea liberă dintre iubire și pierdere, dar și despre curajul de a privi direct în oglindă, de a accepta greșelile și de a spera că, odată cu fiecare „fallin’”, urmează și un pas spre vindecare.