Are un zâmbet care-mi pare
_____
Îmi aduce aminte de copilărie
_____
Era proaspăt ca un cer albastru aprins
_____
Din când în când, când îi văd chipul
_____
Mă răpește în locul acela special
_____
Și dacă aș privi prea mult
_____
Probabil m-aș prăbuși și-aș plânge
_____
Are ochi ca cele mai albastre ceruri
_____
De parcă s-ar gândi la ploaie
_____
Urăsc să privesc în acei ochi
_____
Și să văd un strop de durere
_____
În care, copil fiind, mă ascundeam
_____
Și mă rugam pentru tunet
Să treacă pe lângă mine în liniște