În camera mea afumată și plictisitoare
Părul îmi cade-n ochi
Îmi târasc picioarele să ies pe
Să conduc pe lângă luminile astea de rah*t
Apatia a plouat peste mine
Atât de aproape de înec, dar
O să trăiesc în peștera asta mentală
Îmi arunc emoțiile-n mormânt
La naiba, cine are nevoie de ele