„Basket Case” este un strigăt punk-rock plin de umor negru despre anxietate și frica de a o lua razna. Naratorul, un tip care recunoaște că e „neurotic din naștere”, se plânge de tot și de nimic în același timp, întrebându-se dacă mintea îi joacă feste sau dacă pur și simplu e „paranoic ori fumat”. Prin versuri spumoase și ritm alert, Green Day transformă atacurile de panică într-un refren pe care nu te poți abține să nu-l cânți din toți plămânii.
În disperarea de a găsi un răspuns, personajul încearcă tot ce-i trece prin cap: ajunge la psiholog, care dă vina pe „lipsa de sex”, și apoi la o prostituată, care îl ceartă că se plânge prea mult. Nicio soluție, doar un carusel de gânduri care „tot se adună” până când crede că va claca. Piesa ilustrează lupta de a ține frâiele propriei minți atunci când anxietatea te trage în toate direcțiile și arată cum autoironia, energia punk și trei acorduri grăbite pot fi cele mai bune calmante.